Stropi de suflet

“Caută şi păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieţii tale” (M. Proust)  

Întotdeauna avem de învăţat în viaţă. Tocmai acesta este şi farmecul ei…

Fie că suntem copii, adolescenţi, maturi cu zeci de diplome şi care de experienţă, viaţa ne pune câteodată în faţa unor întâmplări din care e imposibil să ieşim fără să ne influenţeze în vreun fel. Pierderea cuiva drag, un eşec de proporţii, o jignire sau din contră o vorbă bună, o realizare măreaţă, un vis împlinit sunt situaţii în care ne dăm seama cât de mare este Dumnezeu. Ne ajută să înţelegem că datorită momentelelor grele putem simţi adevăratul gust al fericirii.
De aceea, un insucces nu trebuie să ne deprime. Trebuie doar să ne gândim că Dumnezeu are alte planuri pentru noi, unele care vor fi la vremea lor mult mai frumoase decât cele a căror neîndeplinire ne cauzează acum tristeţe.
Toţi avem o carte a vieţii în care Domnul ne-a scris cu litere de aur soarta… Mai devreme sau mai târziu ne vom da seama că El ne-a vrut numai binele. Să nu lăsăm tristeţea şi dezamăgirea să ne întunece cerul vieţii, să încercăm în momentele de furtună să vedem soarele de deasupra norilor… Pentru că el e acolo, dar se ascunde pentru câteva clipe. Şi ştim cu toţii, nu există soare mai puternic şi mai frumos decât acela după ploaie…

Când, pentru cine şi de ce să ne deschidem sufletul

Când? Tot timpul.
Pentru cine? Pentru Dumnezeu şi pentru toţi cei din jur.
De ce? Ca să oferim şi să primim dragoste.
Şi cum altfel ne putem bucura pe lumea aceasta, dacă nu inspirând dragostea? Cred că nu-i iz mai fermecător decât cel al împlinirii în amor. Şi nu putem să ne bucurăm la maximum de această fântână nesecată de fericire, dacă nu ne purtăm inima deschisă. Să fim dispuşi oricând să oferim frânturi de suflet celor din jurul nostru, pentru că ni se va răspunde cu aceeaşi monedă, chiar dacă nu întotdeauna!
Mulţi spun, după ce au suferit în iubire, că nu-şi vor mai deschide inima aşa curând pentru cineva. Din contră, cred că dacă eşti dispus să oferi instant bucurie din bucuria ta, tristeţe din tristeţea ta, vei fi răsplătit. Sinceritatea cu care o faci nu va rămâne nici ea nerecompensată. La fel şi buna intenţie.
Chiar dacă suferim sau suntem fericiţi (alternanţa stărilor e oricum relativă), trebuie să avem sufletul deschis. Atât pentru a ne vindeca de suferinţă, cât şi pentru a emana fericire şi împlinire pentru cei din jur, materializate într-un paradis de vorbe bune şi optimism.

Încăpăţânare…

De unde ne luăm puterea de a merge mai departe? Din dragoste, din resemnare sau din încăpăţânare?
Eu, personal, din toate… După fiecare piedică sau căzătură încerc să-mi scutur genunchii şi să privesc în sus. Câteodată am nevoie de mai mult, alteori reuşesc să mă uimesc de forţa pe care o posed în a-mi cicatriza durerea. Orice necaz se scurge din inima întinsă pe sârmă, din sufletul expus la soarele puternic al amiezii. Încăpăţânarea e şi ea bună câteodată… Atunci când eşti conştient de ea şi o canalizezi spre bine. În cazul de faţă e extraordinară. Da, trebuie să fim încăpăţânaţi; încăpăţânaţi să gustăm dulcele în paharul cu pelin; încăpăţânaţi să privim frumosul în furtuna cumplită a dezamăgirii!

Despre trădare

Ni s-a întâmplat tuturor, mai mult ca sigur, să fim măcar o dată trădaţi de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Cel mai adesea, poate, ne-am grăbit să numim acele persoane prieteni, deşi nu-şi meritau acest statut.
Ar fi ideal în lumea aceasta să-i avem alături de noi decât pe aceia care ne vor binele şi sunt dispuşi să ofere cel puţin atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Dar, din păcate, lucrurile nu sunt chiar atât de roz, şi poate că nici nu ar mai avea farmec dacă ar fi aşa.
E plină lumea de prietenii false, de faţadă, din interes. Dar parcă tot mai tragic e atunci când noi suntem ţinta acestor legături veninoase, simţindu-i pe propria piele dezavantajele.
Când suntem trădaţi, ne pierdem încrederea în toţi ceilalţi pentru o clipă… Până în momentul în care descoperim că avem alături de noi pe cineva dispus să ne ajute fără a cere ceva în schimb. Şi, din nou, concepţia noastră despre prietenie şi fidelitate se schimbă; încrederea capătă altă definiţie pentru noi.
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nici nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt, pentru că, dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia „prieteni”. Fie că aruncăm o vorbă răutăcioasă în vânt, despre o persoană apropiată, sau îi facem un rău intenţionat şi premeditat, ambele situaţii sunt puse sub aceeaşi etichetă: TRĂDARE.
Pentru mine, nu au scuză cei care formează prietenii doar pentru a ajunge la „ceva” sau „cineva”, având întipărită în suflet şi în minte sintagma lui Machiavelli „Scopul scuză mijloacele”.