Tineriada

Se anticipează în ultimul timp, din ce în ce mai des, prin toate formele media, că în 2012 vine Sfârşitul Lumii. La o simplă căutare pe google, se vor afişa sute de site-uri şi bloguri care tratează, din diverse puncte de vedere, această nouă prevestire sumbră.

Daţi-mi voie ca eu să ies din tipare şi să nu cred. Mi se pot da mii de dovezi şi explicaţii ştiinţifice, dar eu nu pot concepe cum oamenii îşi pot da atât de uşor cu părerea asupra a ceea ce numai Dumnezeu cunoaşte. Tatăl a spus clar că momentul celei de-a Doua Veniri a Sa pe Pământ nu este cunoscut nici chiar de Fiul Său, ci numai de El şi iată că ştim noi oamenii, cei care nu am ezitat niciodată să lansăm teorii de diverse tipuri (care de foarte multe ori s-au dovedit a fi eronate).

A mai fost odată un sfârşit, în 2000. Cel puţin aşa au anticipat unii care nu puteau dormi de grija asta noaptea. Într-un interviu pe care pr. Vasile Sorescu mi l-a acordat în urmă cu aproape doi ani, sfinţia sa îi numea pe toţi aceştia “prooroci mincinoşi”. Mare dreptate avea.

Una dintre prevestirile care i-au îndemnat pe cercetători şi nu numai să elaboreze această teorie a sfârşitului planetei noastre a fost aceea a inversării polilor magnetici. S-a spus chiar că încălzirea globală pe care o traversăm ar fi o consecinţă a acestui fenomen, ci nu al poluării excesive. Putem vedea clar cât de uşor îşi dau unii cu presupusul asupra a ceea ce se va întâmpla, când ei nu înţeleg practic ce se întâmplă cu Pământul în PREZENT.

Nu am înţeles niciodată de ce presa nu rămâne până la finele unui eveniment. Să fie timpul reporterilor chiar atât de scurt şi subiectele chiar atât de multe, încât nu mai pot face faţă, săracii? Eu cred că mai e vorba şi de comoditate aici, o comoditate compensată de lipsa cafelei şi a fursecului.

Rezultă un material superficial, care de multe ori numai jurnalistic nu este. Mă gândesc că, în primul rând, nu e corect faţă de ei înşişi şi apoi faţă de cititori, care, în felul acesta sunt crunt induşi în eroare. Scuzaţi-mă, dragii mei, aş prefera să rămân şi să scriu temeinic în agendă, să miros realitatea şi să o inserez cât mai corect în colţul de pagină care-mi este rezervat, decât să mă perind prin mai multe locuri, dar să-mi mint în felul acesta, în mod repetat şi cu o neruşinare evidentă, cititorii.

Nu spun lucrurile astea „din auzite”. Recent, am luat parte la un eveniment, despre care am relatat în publicaţia mea de suflet, la care (cum e şi firesc) au mai participat şi alţi exponenţi ai presei. Din curiozitate, am aruncat în ziua următoare un ochi într-un cotidian pentru a vedea cum un jurnalist care stă 10 minute „la faţa locului” abordează şi redă esenţa temei, mai bine zis, pentru cunoscători, care este unghiul său de abordare. Evident, rezultatul nu m-a mirat absolut deloc. Pe lângă faptul că materialul a fost subiectiv, irelevant şi incomplet, mai abunda şi în neadevăruri. De exemplu unele vorbe erau puse în gura altor subiecţi, iar evenimentul era prezentat sub forma unor piese care aparţineau cel puţin la două puzzle-uri. Concluzia mea: dacă voi face vreodată aşa ceva, împuşcaţi-mă în orgoliu şi cereţi-mi demisia pe loc. Aveţi dreptul acesta, în calitate de cititori!