La mulţi ani, Argeşul Ortodox!
Se împlinesc şapte ani de când săptămânalul vine în casele argeşenilor (şi nu numai!), fie împreună cu cotidianul Argeşul, în ediţia de vineri, fie prin intermediul parohiilor care au abonamente.
Săptămânalul „Argeşul Ortodox” a apărut în februarie 2001, la iniţiativa Preasfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului. Redactorul-şef de acum, prof. Cornel Dragoş îşi aminteşte: „Proiectul Argeşul Ortodox reprezintă o idee îndrăzneaţă a ierarhului de la Curtea de Argeş împreună cu Părintele Lucian Grigore, consilierul cultural al Episcopiei, la începutul anului 2001 şi cu directorul cotidianului Argeşul, domnul Mihai Golescu. Iniţiativa s-a suprapus cu dorinţa unui inimos grup de profesori de religie de a edita o publicaţie pentru creştinii argeşeni de toate vârstele. Din fuziunea binecuvântată a celor două gânduri inspirate, la 16 februarie 2001 a prins contur practic prima apariţie a periodicului Argeşul Ortodox”.
O dată înfiinţat, săptămânalul ortodox de la Piteşti a devenit prima publicaţie postdecembristă de profil cu apariţie săptămânală din cadrul întregii Biserici Ortodoxe Române. Publicul său ţintă a fost limitat, la început, de însăşi politica managerială a Episcopiei. Ulterior, putându-se bucura de paginile săptămânalului pe lângă slujitorii Bisericii, profesorii de religie şi studenţii din cadrul facultăţilor de teologie şi oamenii de rând. Targetul este completat şi de cititori din afara graniţelor ţării, slujitori ai Centrelor Episcopale din: Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Moldova, Canada şi S.U.A.