Dragobete vs. Valentin
O opinie născută cel mai adesea din dezinformare, din înghiţirea unor pastile bine ambalate, colorate în roşu, intens mediatizate. Tinerii, cum e şi firesc, au gustat cu mare plăcere din tableta întinsă de confraţii de peste Ocean sau, şi mai grav, au invadat ei înşişi farmacia încăpătoare, îndopându-se cu astfel de pastile. Alegoria este valabilă şi în alte domenii.
Revenind, respect amintirea preotului roman Valentin, precum şi dorinţa catolicilor de a-l serba. Dar nu pot să nu-mi pun o întrebare: Câţi dintre noi ştiu de fapt ce sărbătoresc? Dragostea, poate, o să-mi răspundeţi. Greşit, spun eu! Dragostea se poate serba oricând, în orice zi, în orice oră, sub orice pretext… numai să existe!
În altă ordine de idei, cred că Sfântul însuşi, văzând din cer cum se interpretează şi mai ales cum se adaptează iubirea pe care a propovăduit-o şi a susţinut-o, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar cred că se ia cu mâinile de păr. Este asemuit (şi chiar identificat) cu păgânul Cupidon, fiul zeiţei Venus, cu căsătoriile de-o zi, promovate intens şi în Argeş, cu concursuri ale căror premii constau în prezervative, obiecte de sex shop sau mai ştiu eu ce. Astfel, Valentinul ambalat şi livrat în ziua de azi e mai degrabă o întruchipare după poftele nebune ale oamenilor.
Dragobetele nostru nu se bucură, nici pe sfert, de popularitatea mai-sus-amintitului. Dar, din moment ce avem o sărbătoare naţională a declarării iubirii şi a manifestării concludente în acest sens, de ce tânjim după o alta? Asta n-am putut înţelege niciodată! Şi cred că va rămâne un mister pentru mine mobilizarea poporului nostru de a copia, însuşi şi implementa anumite valori din alte culturi şi culte.
Oricând veţi prăznui cel mai frumos sentiment din lume şi din ceruri, el să vă păzească la orice pas! Doriţi şi oferiţi iubire, asta e regula de bază a fericirii!
